Outsourcing IT (externalizare IT) - este metoda specifică pentru delegarea totală sau parțială a sarcinilor din segmentul IT către o companie specializată, aceasta putând cuprinde o gama largă de activități, de la procese operaționale pâna la funcțiuni ale firmei.
Segmentul IT&C a devenit de o importanță strategică pentru majoritatea companiilor, atât în derularea proceselor informaționale, cât și în creșterea productivității și a eficienței.
De cele mai multe ori, externalizarea acestui serviciu aduce de la sine asumarea responsabilității contractuale pentru întregul sau numai pentru o parte a sistemului informațional și garantarea serviciior IT&C, din punct de vedere al practicilor de top, la nivelul industriei din care compania beneficiară face parte. Un alt avantaj, și poate cel mai important în situatia companiilor mici și mijlocii, este reducerea costurilor și creșterea performanțelor în activitățile externalizate.
Externalizarea acestui serviciu, deși considerat clasic pentru unele din aceste companii, aduce dupa sine și externalizarea gestiunii securității infrastructurii IT&C.
Outsourcigul IT are avantaje general acceptate de către companiile care apeleaza la acest serviciu, cum ar fi dezvoltarea infrastrucuturii IT cu resurse minime, acces și implementarea celor mai noi, performante și necesare soluții, micșorarea costurilor și mărirea calităților serviciilor oferite, consultanța și expertiza continuă și nu în ultimul rând implementarea, monitorizarea și dezvoltarea securității informaționale.
În aceste condiții, implementarea SMSI va asigura clienții și furnizorii că securitatea informațiÎnilor este luată în serios în cadrul organizației cu care ei fac afaceri. Însă un sistem de management al securității informațiilor (SMSI) este o abordare sistematică de administrare a informațiilor sensibile ale companiei ce implică oameni, procese și sisteme IT.
Externalizare IT este procedeul optim și rentabil care include gratuit servicii de consultanță IT pentru întreținerea, optimizarea și dezvoltarea sistemului IT din compania beneficiarului.
Prin externalizare IT se comasează întreaga activitate IT din companie pentru achiziții de echipamente IT, instalare, rezolvarea să/sau remedierea problemelor tehnice, găzduire și administrare site,etc .
Managementul IT al companiei va fi foarte bine administrat datorită concentrării specialiștilor din departamentului nostru, exclusiv, asupra activității dvs.
Mai mult decât atât, continuitatea și sustenabilitatea obiectivelor activității IT a beneficiarului este asigurată de experiența unei echipe de specialiști ce vor asigura o implementare cu succes a politicilor coerente de management al sistemului IT.
Parteneriatul de outsorcing aduce în mod sigur, rapid și constant avantaje, aplicațiile create prin soluții tehnice dezvoltate de echipa noastră de programatori fiind răspunsul la problemele inerente ale beneficiarului.
Pachetul outsorcing poate include de la servicii pentru aplicații web și web design, grafică 3D, dezvoltare software, etc.
Outsorcingul (externalizarea serviciilor IT) este metoda durabilă, eficientă și performantă pentru extinderea și aprofundarea serviciilor IT din compania beneficiarului.
Externalizarea IT constituie un beneficiu imediat, pe termen scurt, mediu și lung prin:
- Reducerea si controlul costurilor operationale
- Controlul costurilor proiectelor
- Reducerea costurilor cu personalul/spațiu
- Disponibilitatea echipei permanent
- O echipă și nu un angajat
- Reducerea riscului
- Realizarea și finalizarea proiectelor în termen
- Securitatea informației și a proiectului
- Soluții IT complete și eficiente
Pachetul optim de servicii pentru externalizare IT în beneficiul companiei dvs. este oferit de specialiștii Departamentului tehnic IT & Comunicații Kama System.



